20 aprilie 2022
Iubirea, accident(aproape) mortal
Nu mai țin minte cum m-am împiedicat de iubire, dar știu că prima dată i-am simțit căldura. Am urât mereu căldura. Căldura aceea sufocantă, când simți că nu poți respira, că ești făcut, mai mult ca oricând, din apă, că orice ai face, doar de piele poți să te mai dezbraci, și nici atunci nu ești sigur că o să rezolvi problema. De fapt, ești mai mult ca sigur, că oricum n-ar conta, dar na… încerci să te minți că poți controla totul în viața ta. Și nu ai nicio scăpare. Umbra e un miraj, gheața de la frigider – o amăgire, o excursie la munte – un pansament dureros. Nu ai ce face, nu te poți ascunde și nu ai energie să mai fugi în tot iadul ăsta cu flăcările lui metalice. Și atunci te supui. Te așezi pe o bancă într-un parc oarecare și aștepți… și aștepți… și aștepți să treacă. Ca o boală. Ca atunci când ești răcit. Știi că va trece, e o chestiune
