De Sebastién Rieux
apatie morală, moartea sufletului, trăiesc sobrietatea unui roman de Dostoievski în lumea unei comedii de Caragiale. monologul unei jucării stricate, simt dureri de oase și rupere de cartilaje, întortochere de venule, arteriole și capilare. dorul moare asemenea pasiunii. de la « un timp pierdut » la prinț de rai cu un picior în iad, mă simt murdar în prezența frumuseții tale, murdar la un nivel patologic. sărut reflexia din oglindă știind că aceasta îți era imaginea când m-ai făcut să mă simt bărbat, însă sângele de pe cămașă mea se răsfrânge și ai lăsat prăpăd în urma ta. mi-ai promis a-mi fi pronume posesiv într-o frază complexă, vidată de ordinar, dar promisiunile făcute în luna de miere se cristalizează și cedează, iar Dumnezeul salvării e de negăsit. o lună plină, plină de iluzii suficient timp cât să-mi aduc aminte când m-ai iubit, dar și când n-ai mai făcut-o. aș fi iubit și vântul pe care-l lași în urmă, pământul pe care-l calci, oricare dintre cele patru elemente te-aș fi iubit pentru o eternitate, dar s-a ajuns de la neant la absolut și de la absolut la neant.
Instagram: @sebigu23
