22 aprilie 2022
Analog
Niciodată nu mi-am purtat pielea atât de bine Ca în ziua în care nu te-am lăsat să mi-o scalpezi, O piele uscată atârnată în garsonieră, Un fel de "faciam ut mei memineris", Dar nu așa. Lasă-mi să devin un dumnezeu Măcar o dată, să pot să plâng Pentru toate păcatele tale - cosmologii de toamnă Prin care iar încerci să mă sugrumi erotic Când iar mă pierd eu, căprioara, În grădina ta. Lasă-mi să-ți arăt că și cuvintele Sunt făcute spre a nu fi doar citite Sau ordonate în cimitire pentru flori În paroxismul durerii tale, pentru lacrimi; Sunt făcute
