20 aprilie 2022
Ocupațiile fricii
Frica zboară cu escale. Fără nume și cu gesturi mașinale, aterizează-n straturile-mi corticale. Dar mai întâi, e alpinistă. Și urcă și mi se strecoară, vertebră cu vertebră, pân’ la cervicală. De-acolo se preface în gimnastă, pe corzile vocale-mi sare și-mi apasă, iar limba mi-o înnoadă ca un pescar bătrân, vitregit de dragoste, cu undița făcută scrum. Apoi în corp mi se scufundă, cu tubul de confesiuni în spate, cuvintele-mi se îneacă cu dânsa, toate. Și-aș vrea să îți spun că vina îți aparține, căci frica s-a născut, știi bine, din dedalul degetelor tale, și-n fine... oricum nu pot s-aștept decât
