Sari la conținut

Ocupațiile fricii | Poezie

De Alexandra-Elena Niculae 

@elena.alexxandra

Frica zboară cu escale.
Fără nume și cu gesturi mașinale,
aterizează-n straturile-mi corticale.
Dar mai întâi, e alpinistă.
Și urcă și mi se strecoară,
vertebră cu vertebră, pân’ la cervicală.
De-acolo se preface în gimnastă,
pe corzile vocale-mi sare și-mi apasă,
iar limba mi-o înnoadă ca un pescar bătrân,
vitregit de dragoste, cu undița făcută scrum.
Apoi în corp mi se scufundă,
cu tubul de confesiuni în spate,
cuvintele-mi se îneacă cu dânsa, toate.
Și-aș vrea să îți spun că vina îți aparține,
căci frica s-a născut, știi bine,
din dedalul degetelor tale, și-n fine...
oricum nu pot s-aștept decât să plece,
cu primul zbor, cu primul “te iubesc” ce-o să mă lase rece.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: