Ini(mea)

De Hanuman Poetu

poftim! îți dăruiesc inima mea
n-o fi ce vrei, dar primești măcar mereu ce simte
să nu mi-o înapoiezi

am strâns în ea obuze nedetonate și cuvinte supărate 

acum nu-mi dai și mie inima ta?
”îți dau doar buze”

nu-i corect. 
ai putea măcar niște cofeină și scobitori că dorm pe mine de la atât și-atâtea

fă-mi felul, dar la desert, te rog
vreau să mă bucur de moartea mea, începând de la primul zâmbet din aperitiv

tu ce-ai de ești atât de anostă?
eu sunt răcit și-mi curge nasul

tu ce scuză ai?

înțeleg...
eu te iubesc - tu ești iubită

neconvingator

știi?! 
tot răsar răzmerițe răzlețe-n mine

într-o zi sau noapte
tot are să-mi ia sufletul foc

scântei există și mi-e teamă că-mi întețești vântul
ți-am spus
n-o fi ce vrei, dar primești măcar mereu ce simte

te-ntreb nedumerit:
ai uitat cumva de ea,
inima mea?!

Instagram: @hanumanpoetu

Lasă un răspuns

SUBTEXT
%d blogeri au apreciat: