Adolescența mea se ascunde în acel sertar blocat. Sau… mai bine spus, bătut în cuie. La amintirile din copilărie apelez mai ușor, mai cu îndrăzneală, mai cu lacrimi. Totuși, nimic nu rămâne nepătat, puritatea e o iluzie. Aveam vreo 3 ani, eram în Parcul Mic. Era soare, era… botul dulăului, mânuța mea, tata, așteptare, erau cuvinte turnate cu grijă. Atât. Multă vreme, se strecurau pe sub uși vorbe îmbrăcate-n vină. Intenția contează… Și ocrotirea e o ...
Aceasta este ultima incursiune asupra sufletului meu. Îți spui, îți repeți ca o litanie aceste cuvinte goale, după ce ai observat că ai dat greș din nou, ca ultima dată. O simți venind: coconii fluturilor încep din nou să se deschidă, gândurile forfotesc, spărgându-se unele de altele, ca valurile mării. Diagnosticul este clar: te îndrăgostești din nou. Ai încercat să-ți ignori instinctul, dar amigdala rămâne acolo, și-și fierbe liniștită, de zor, supa de oxitocină. Ca o bunică straniu de grijulie, îți va pune o porție mare, indiferent de cât îi ceri, și știi că nu-i poți refuza. Căldura ...
Nu mai țin minte cum m-am împiedicat de iubire, dar știu că prima dată i-am simțit căldura. Am urât mereu căldura. Căldura aceea sufocantă, când simți că nu poți respira, că ești făcut, mai mult ca oricând, din apă, că orice ai face, doar de piele poți să te mai dezbraci, și nici atunci nu ești sigur că o să rezolvi problema. De fapt, ești mai mult ca sigur, că oricum n-ar conta, dar na… încerci să te minți că poți controla totul în viața ta. Și nu ai nicio scăpare. Umbra e un miraj, gheața de la frigider ...
Dimineața s-a supărat pe mine pentru că n-am mai adormit pe cearșafurile abia spălate. Știu că le-ai întins pentru mine, dar am adormit lângă tine, pe canapea și am și uitat de orice altceva. Oricum, dimineața s-a supărat pe noi, cred, pe mine în mod special. De asta ne-a și trimis sperietoarea de ciori la ușă așa de devreme. A sunat la ușă și m-am speriat, nu numai că m-a trezit din somn brusc, dar te-a trezit și pe tine. Cred și eu că tu ai moțăit mai mult, aveai ...
Frica zboară cu escale. Fără nume și cu gesturi mașinale, aterizează-n straturile-mi corticale. Dar mai întâi, e alpinistă. Și urcă și mi se strecoară, vertebră cu vertebră, pân’ la cervicală. De-acolo se preface în gimnastă, pe corzile vocale-mi sare și-mi apasă, iar limba mi-o înnoadă ca un pescar bătrân, vitregit de dragoste, cu undița făcută ...
Alina Suărășan
Alina Suărășan
