Sari la conținut

de Mihai-Răzvan Trăsnea

@mihaiparatrasnea

Am vene care nu-mi trebuie la nimic
și dinți în locuri de care nu am nevoie,
cu terminații nervoase pretutindeni.
Ochii mei mușcă lacom tot ce apuc să privesc,
dar acest efort nu duce la nimic,
nu există niciun stomac care să le fie de folos,
niciun suc gastric care să descompună tot ce nu înțeleg,
din cauza asta sentimentul de foame rămâne prezent.
Nu pot atinge precis
acel ghimpe ascuns între propriile-mi coaste,
mâinile-mi tremură încercând să-l apuce,
eșuează mereu și doar zgârie tot ce e pe lângă.
Este această lipsă de precizie, această lipsă de coordonate sufletești exacte care epuizează
până la demență.
Nu reușesc să-mi dau seama în care bocanc se află Pietricica, iar, acest alt efort, întreaga-mi ființă îl percepe violent.
Nu știu ce alte întrebări să mai pun ca să aflu de ce nu-mi permit să te-ajung.

llustrație: Autosuficiență, de Naomi Bîldea @tired_tbh_

Etichete:

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: