De Raluca Tiba
Uite, cu toate mesajele mele către tine din ultimii 2 ani nu pot scrie un poem de dragoste. tata a îndoit o sârmă de cupru în formă de inimă; am zămbit tandru, mi-am scos telefonul ca să-i fac o poză - nu voia să-l cuprind în cadru și l-am asigurat că n-o să se întâmple. o albină se hrănea azi cu polenul florilor tăiate, culcate la pământ de câteva zile - ce frumoasă e natura ta. îmi luminează fața ca ecranul telefonului când citesc din bara de notificări mi-ai lipsit astăzi și pe față mi se proiectează inima de cupru îndoită de tata. aș săpa cu unghiile un tunel întreg ca să găsesc zăcăminte de fier cât pentru o mină întreagă. mâna dreaptă a tatei strânge ferm alte mâini la sfârșitul discuțiilor de afaceri și le zic prietenelor cred că l-am găsit, până la urmă tatei îi spun mereu cât de fericită sunt lângă tine.
