Am adăpostit în cutia toracică

de Maria Dojană

Am adăpostit în cutia toracică atâtea povești, frici, visuri spulberate
Care m-au perforat pe interior precum niște molii și m-au lăsat goală, 
Lipsită de orice formă de umanitate.
Mi-am găsit refugiul în poezie, 
am devorat versurile precum un animal își devorează prada 
Și m-am ofilit odată cu trecerea timpului, pe rime și intonații de poezie.
Am adăpostit în cutia toracică atâtea amintiri și tot atâtea nopți 
în care mi-am dezgolit sufletul fragil în ochii nepotriviți, 
Iar apoi am încercat să lipesc cioburi peste cioburi,
Dar în zadar…
M-am privit în oglindă și am observat un chip cadaveric care mă analiza meticulos,
Promițându-mi infinitul în schimbul efemerității. 
Am dansat pe aceeași muzica de fundal, cu pașii potriviți, pe ritmul potrivit 
Până când am obosit, 
Am vrut să ies din rutină și monotonie într-un dans haotic,
Dar m-am pierdut în haos, în dezordine de cuvinte și în infinit.

Lasă un răspuns