Jean-Paul Sartre, unul dintre cei mai renumiți reprezentanți francezi ai existențialismului din secolul XX, susține că „omul este condamnat să fie liber” și că este datoria sa „să-şi inventeze propriul drum” (Les Mouches, 1943), însă trebuie acesta să fie însoțit în călătoria sa?
Această problemă de natură filosofică și-a găsit răspunsul în psihologie, unde, prin studiul psihicului și comportamentului uman s-a ajuns la concluzia că omul este diferit de animale, tocmai prin faptul că este o ființă socială, a cărei existență depinde de relațiile pe care le formează cu alți oameni. Astfel, omul devine practic dependent de societate și de apartenența la aceasta. Dar această relație are influențe masive asupra lumii individuale în care fiecare dintre noi trăim. Desigur, avem nevoie de conexiuni interumane pentru a putea exista și pentru a ne putea extinde orizonturile, însă societatea din jurul omului nu este una permanentă. Aceasta se schimbă în funcție de evoluția individului. Astfel, comunitatea din jurul unui copil se modifică pe măsură ce el crește și își formează atât conștiința individuală, cât și pe cea colectivă. Trăirile interioare ale omului se reflectă nu numai în comportamentul său, dar și în lumea care îl înconjoară.
A exista, a analiza, a simți
În cel de-al doilea capitol din Mitul lui Sisif, Albert Camus afirmă că „orice om rămâne necunoscut pentru totdeauna și că, în el, există mereu ceva ireductibil, care ne scapă” (Camus, 1942). Omul este în esență o entitate înzestrată cu o putere extraordinară de a analiza atât ceea ce se află în interiorul lui, cât și ceea ce se află în afară. În Scrisori morale, Jean-Jacques Rousseau afirmă că „pentru noi, a exista este echivalent cu a simți”, surprinzând intensitatea emoțiilor cu care omul se confruntă în permanență. În societate, aceste emoții și gânduri personale tind să rămână ascunse sau să fie reprimate, tocmai pentru a facilita integrarea mai simplă și mai rapidă într-un grup care poate reprezenta idei și idealuri false sau superficiale.
Sistem de valori conștient sau inconștient
Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă omul este etichetarea, conștientă sau inconștientă, care se produce pentru a marca apartenența la o anumită comunitate. După ce un individ descoperă lumea, acesta începe să își creeze, conștient sau inconștient, un sistem de valori și principii pe care îl va urma mare parte din viață. Dacă această selecție se face în mod conștient, atunci subiectul are mari șanse să își modifice aspirațiile, valorile și principiile pe măsură ce întâlnește mai mulți oameni, iar experiența sa devine una mai complexă, care necesită, așadar, un sistem mai complex. Însă acest sistem se poate constitui și manifesta fără ca subiectul să fie conștient, ceea ce pune experiența acestuia, dar și a celor din jurul său, în dificultate. Acest om nu își va da seama de natura principiilor după care acționează, iar recunoașterea și schimbarea acestor principii (în momentul în care ele sunt de natură negativă) va fi foarte grea și se va realiza ori prin introspecție, ori prin observarea comportamentală realizată de oameni din jur. Comportamentul persoanei dezvăluie trăiri interioare, reprezentând deci o portiță în mintea individului.
Măreția omului constă în a fi el însuși
Însă omul își trăiește viața în mare parte singur, contemplându-și propria existență și condiție socială. Societatea îi asigură o distracție, îi permite să observe alți oameni acționând, îi permite să își lărgească orizonturile din punct de vedere intelectual, dar nu îi asigură împlinirea după care acesta tânjește atât de mult. Kierkegaard, considerat de mulți întemeietorul curentului existențialist, susținea că „măreţia omului nu constă în faptul că e într-un fel sau altul, măreţia lui constă în a fi el însuşi, lucru pe care fiecare îl poate împlini dacă vrea.” De asemenea, în Boala de moarte (1849), acesta prezintă autoanaliza drept o modalitate de înțelegere a disperării, care își are originea în înstrăinarea de sine. Astfel, pentru a atinge împlinirea, fie spirituală, fie morală, omul trebuie să recurgă la introspecție, să-și conștientizeze propria valoare, fără să fie influențat de părerile societății. Această împlinire nu poate fi înlocuită de mulțumirea de moment pe care i-o oferă comunitatea din jurul lui. La sfârșitul zilei, oamenii se schimbă sau ne părăsesc, iar singura noastră alinare o putem găsi în noi înșine. În scrisorile sale către tânărul poet Franz Xaver Kappus, Rainer Maria Rilke îl sfătuiește să se refugieze în propriile sale experiențe și să-și exploreze cu atenție gândurile: „Nu faceţi decât să iscodiţi lumea din afară, şi asta mai cu seamă acum n-aţi avea voie să faceţi! Nimeni nu vă poate sfătui sau ajuta. Nimeni! Nu există decât o singură cale. Cufundaţi-vă în dumneavoastră înşivă” (Letters to a Young Poet, Rilke, 1977).
Părerile celorlalți
Deși introspecția este unul dintre cele mai eficiente moduri de a găsi răspunsuri la întrebările noastre, lumea este cu totul înspăimântată de vulnerabilitatea cu care aceasta vine la pachet. Pentru mulți oameni, apartenența la un grup presupune reprimarea dorințelor și a idealurilor proprii în scopul integrării și acceptării. Altfel spus, părerile celorlalți par să aibă mai multă valoare decât propriile păreri, iar acest lucru reprezintă unul dintre factorii care contribuie la instalarea nemulțumirii emoționale și a anxietății. Fiecare om are nevoie de spațiu personal, de momente în care să poată observa și analiza liber ceea ce simte. În acest caz, Rilke are dreptate când ne spune că „ceea ce e necesar rămâne doar atât: singurătatea, marea singurătate interioară. Să te cufunzi în tine şi să nu întâlneşti pe nimeni ore în şir.” Deși poate părea paradoxal, izolarea și introspecția pot avea efecte vindecătoare, atâta timp cât se menține un echilibru. Ignorarea propriilor nevoi nu este o soluție, deoarece acestea ne fac umani și ne mențin în viață, căci „cel care dintr-o zi nu are două treimi pentru sine, acela este un sclav” (Friedrich Nietzsche).
Destin, acceptare și pace
În concluzie, omul se confruntă în fiecare zi cu problema acceptării de sine și încearcă să găsească alinare în societate, însă de multe ori comunitățile din care facem parte au un efect negativ asupra noastră, modelându-ne și reprimându-ne adevăratele idealuri. Astfel, datoria omului este să își creeze singur destinul. Dacă individul își acceptă adevărata natură și și-o însușește, atunci el poate găsi pacea și armonia interioară necesară pentru a deveni cea mai bună versiune a sa și pentru a crea ceva mai bun.
Instagram: @cristinaaeu
Bibliografie
- Boitor, Crina, translator. Filosofie. Idei fundamentale. 2016 ed. Litera, 2011.
- Boitor, Crina, translator. Psihologie. Idei fundamentale. 2018 ed. Litera, 2011.
- Camus, Albert. Le Mythe de Sisyphe (Mitul lui Sisif). 2020 ed. Polirom, 1942.
- Crowell, Steven. “Existentialism.” The Stanford Encyclopedia of Philosophy, Edward N. Zalta, (Summer 2020 Edition), <https://plato.stanford.edu/archives/sum2020/entries/existentialism/>.
- Kierkegaard, Søren. Sygdommen til Døden (Boala de moarte). 1849.
- Rilke, Rainer Maria. Letters to a Young Poet (Scrisori către un tânăr poet) 1977 ed. Facla, 1929.
- Rousseau, Jean-Jacques. Scrisori morale.
- Sartre, Jean Paul. Les Mouches (Muștele). 1943.