Sari la conținut

Open Calls

Ajută-ne să realizăm:

CATALOGUL CREATURILOR DE PE INTERNET vol. I

Catalogul va conține elemente din flora și fauna Internetului, așa cum au fost întâlnite și experimentate de utilizatori. Tu ai întâlnit creaturi pe Internet? Trimite exemplarul tău! Descoperă mai jos detalii.

Ce ai de făcut: 

1. Alegi o creatură pe care ai descoperit-o online 

2. Îi dai un nume: poți să te inspiri din flora și fauna din orice zonă geografică

3. Poți folosi următoarele forme de expresie: descriere – povestire / poezie / fabulă / eseu / jurnalism narativ – articol / ilustrație. Dacă materialul tău e ancorat în referințe din surse de încredere (studii, cercetări, etc – care ar putea explica motivele acțiunilor creaturii), nu uita să indici precis sursele.

Pe scurt, creația ta ar trebui să pornească de la ce vezi în mediul digital și poți să transformi într-o creație originală. Acceptăm numai creații originale.

4. Răspunzi la întrebarea: de ce crezi că e un exemplar care ar trebui inclus în catalog?

5. Trimiți propunerea la catalog@subtext.ro , în format pdf. Nu uita să incluzi și datele tale de contact: nume, e-mail.

Creatura poate fi un tipar de comportament, o idee observate pe Internet, de exemplu: 

  • PRĂDĂTORUL de Tinder: persoană activă pe aplicațiile de dating, de sex masculin sau feminin, care are nevoie de victime sentimentale pentru a supraviețui. 
  • Floarea SEEN IGNORIS: specie de floare, care crește în zona mesajelor și arată că a citit mesajul, dar alege să te ignore; dăruită, cu generozitate, mai ales de persoanele ignorante.

Ființele vor intra în categoria Fauna Internetului. Ideilor vor intra în categoria Flora Internetului

Trimite propunerea ta până la data de 10 mai 2022, la adresa catalog@subtext.ro, în format pdf.

Scrisori

Trimite o scrisoare semnată sau anonimă unui necunoscut pe orice subiect vrei tu. O publicăm în rubrica Poșta Redacției și poate primești răspuns.

Ai întrebări?

Dacă îți dorești să publici în revista Subtext creațiile tale, dar temele nu se potrivesc, poți să ne trimiți un link către portofoliul tău și te contactăm în cel mai scurt timp posibil. Acceptăm numai creații originale. Îți mulțumim! Așteptăm mesajul tău!

Scrie-ne!