De Hanuman Poetu
poftim! îți dăruiesc inima mea n-o fi ce vrei, dar primești măcar mereu ce simte să nu mi-o înapoiezi am strâns în ea obuze nedetonate și cuvinte supărate acum nu-mi dai și mie inima ta? ”îți dau doar buze” nu-i corect. ai putea măcar niște cofeină și scobitori că dorm pe mine de la atât și-atâtea fă-mi felul, dar la desert, te rog vreau să mă bucur de moartea mea, începând de la primul zâmbet din aperitiv tu ce-ai de ești atât de anostă? eu sunt răcit și-mi curge nasul tu ce scuză ai? înțeleg... eu te iubesc - tu ești iubită neconvingator știi?! tot răsar răzmerițe răzlețe-n mine într-o zi sau noapte tot are să-mi ia sufletul foc scântei există și mi-e teamă că-mi întețești vântul ți-am spus n-o fi ce vrei, dar primești măcar mereu ce simte te-ntreb nedumerit: ai uitat cumva de ea, inima mea?!
Instagram: @hanumanpoetu
